ARTROM STEEL TUBES SA, unul dintre cei mai importanți producători de țevi din oțel cu utilizare industrială integrat cu propria producție de oțel în Europa, anunță clienții, furnizorii și toți stakeholderii interesați că, începând din iulie 2024, utilizează 100% energie verde certificată, urmare a contractelor semnate cu un important furnizor de energie electrică din România. Acest pas este parte integrantă din strategia de sustenabilitate și planul de transformare întocmit de ARTROM în vederea reducerii emisiilor de CO2.
ARTROM STEEL TUBES SA produce oțelul pentru fabricația de țevi din oțel utilizând cel mai puțin emisiv proces, și anume reciclarea deșeurilor feroase în cuptor cu arc electric (EAF). Utilizarea energiei provenind în proporție de 100% din surse regenerabile, fără emisii de carbon, conduce la o scădere de 42% a nivelului mediu de emisii de carbon directe și indirecte (scop 1 și 2) pentru întregul flux de fabricație, de la fierul vechi la țevile finite.
Având în vedere angajamentul profund al companiei de a prioritiza sustenabilitatea activităților sale și reducerea impactului asupra mediului, ARTROM STEEL TUBES SA își propune ca, cel puțin pentru următorii ani, să își asigure energie verde 100% cu origine garantată, pe baza unor agremente pe termen lung (PPA), în locul unor investiții în capacități proprii de producere a energiei din resurse regenerabile. Acest lucru va permite ca întreaga capacitate de finanțare să fie orientată către proiecte de modernizare a fluxurilor de producție ,creștere a eficienței energetice si reducerea emisiilor .
Asigurăm toți clienții de faptul că depunem eforturi continue pentru a ne îmbunătăți performanța activității de producție a oțelului și a țevilor din oțel fără sudură, în vederea reducerii emisiilor, inclusiv a celor de carbon. Rezultatele eforturilor de reducere a emisiilor pentru fiecare dintre produsele noastre sunt reflectate uniform în amprenta de carbon pentru întreaga producție, rezultată pe oricare flux tehnologic unde s-au produs îmbunătățiri, clienții beneficiind în mod egal de reducerile de emisii obținute.