Jurnal Visions 2026

Jurnal Visions 2026

📍 Ziua 1 – Învățare alături de partenerii noștri

Prima zi a fost dedicată întâlnirii cu unul dintre partenerii de încredere ai ARTROM, König Frankstahl, alături de care construim o colaborare solidă de peste 15 ani. Participanții au avut oportunitatea de a vizita facilitățile companiei și de a înțelege mai bine parcursul produselor noastre după ce părăsesc fabrica, precum și modul în care acestea contribuie la activitatea clienților noștri.

Vizita a oferit un prilej valoros de dialog, schimb de experiență și o perspectivă diferită asupra importanței parteneriatelor pe termen lung în mediul de afaceri.

Le mulțumim gazdelor pentru primirea călduroasă, deschiderea cu care au împărtășit experiența lor și ospitalitatea deosebită de care au dat dovadă pe parcursul întregii zile.

După-amiaza a continuat la Muzeul ASTRA, unde participanții au avut ocazia să descopere o parte din patrimoniul cultural românesc și să petreacă timp împreună într-un cadru relaxat, favorabil consolidării relațiilor dintre colegi.

 

📍 Ziua 2 – Învățare prin experiență

A doua zi a fost dedicată dezvoltării competențelor care fac diferența în orice echipă performantă. Printr-o serie de business games concepute special pentru programul VISIONS, participanții și-au exersat abilitățile de comunicare, colaborare, rezolvare de probleme și luare a deciziilor în contexte dinamice, gestionarea termenelor limită și organizarea muncii pentru creșterea productivității, apropiate de provocările întâlnite în activitatea profesională.

Activitățile au încurajat schimbul de idei, gândirea creativă și colaborarea între colegi din departamente și locații diferite, demonstrând încă o dată că cele mai bune soluții apar atunci când perspective diverse lucrează împreună pentru un obiectiv comun.

Experiența a fost completată de un atelier de olărit desfășurat într-un cadru autentic, unde participanții au avut ocazia să descopere valoarea răbdării, a atenției la detalii și a satisfacției de a crea ceva cu propriile mâini. O experiență care ne-a reamintit că, indiferent de domeniu, fiecare lucru bine făcut începe cu pasiune, perseverență și dorința de a învăța continuu.

 

📍 Ziua 3 – Acasă, în fabrică
Programul s-a încheiat cu o vizită în Uzina Slatina, oferind participanților oportunitatea de a înțelege mai bine procesele, tehnologia și oamenii care contribuie zilnic la performanța ARTROM. A fost un moment de conectare cu esența a ceea ce construim împreună și cu impactul pe care munca fiecăruia îl are asupra succesului companiei.

Prin VISIONS continuăm să investim în dezvoltarea colegilor noștri, să încurajăm colaborarea dintre echipe și să creăm contexte în care învățarea se întâmplă din experiențe reale.

Pentru că atunci când înțelegi ceea ce construiești, începi să iubești ceea ce faci. Iar când iubești ceea ce faci, construiești mai bine.